>
În multe cazuri lipsa de informatie este ceea ce doare cel mai tare, urmata de lipsa oricaror mijloace concrete pentru parinti de a-si ajuta proprii copii. Si atunci apare disperarea pentru ca se simt neputinciosi în fata sortii. Parintii trebuie sa se informeze, sa exerseze metodele de terapie si educare a copilului lor, pentru ca procesul socializarii sa fie facil si sa aiba succes.
Familia joaca un rol esential în formarea unei retele de suport a copilului autist.
Un aspect extrem de important în viata acestor copii ramâne totusi implicarea lor în cadrul unor alte programe recuperative si dupa perioada copilariei, adica în adolescenta, si apoi la maturitate. Majoritatea ajung la vârsta maturitatii si pierd toate achizitiile dobândite în perioada copilariei. Întorsi acasa, în lipsa unor programe de recuperare pentru adultii autisti, parintii se rezuma sa persevereze doar în continuarea invatarii abilitatilor de autoservire. Se pierd astfel restul abilitatilor, care ar fi putut fi folosite poale chiar si în cadrul unei profesii. O profesie al carei principal reper este rutina ar putea fi potrivita pentru o persoana autista, în contextul în care aceasta persoana arata un interes fata de activitate, si este pregatita si învatata din copilarie pentru ea. Un program terapeutic eficient are la baza pregatirea copilului pentru adolescenta si maturitate, iar lipsa unei structuri terapeutice pentru adolescenti care sa continue programul început în copilarie face din abilitatile dobândite, învatate de catre specilisti pe durata copilariei sa devina inutile si sa se piarda, pe parcurs ramânând doar cele de baza, si anume abilitatile de autoservire.
Dupa studierea mai multor cazuri, o concluzie neasteptata a fost legala de felul în care copiii autisti percep timpul. Ei nu pot sa actioneze cronologic (temporar) în afara situatiilor bine structurate, este o mare problema sa-i faci sa-si generalizeze comportamentele deja achizitionate (invatate) si la/în situatii independente. Acesta este un alt aspect care face comunicarea sa fie deficitara, faptul ca nu realizeaza nimic, dincolo de aici si acum.
AUTISMUL INFANTIL
Autismul infantil este o tulburare pervaziva de dezvoltare, cu debut înainte de vârsta de 3 ani, de etiologie necunoscuta. Autismul este un handicap global, care împiedica persoana sa comunice obisnuit, sa înteleaga relatiile sociale si sa învete prin metodele obisnuite în învatamânt.
Sintromul autist se caracterizeaza prin joc stereotip, lipsa de raspunsuri la emotiile altora, lipsa de abilitati de comunicare, rezistenta la schimbare. De multe ori anormalitatiie comportamentale sunt observabile de la cele mai fragile vârste. Totusi, într-un numar mic de cazuri exista o perioada de dezvoltare normala, urmata de regresie si de manifestarea simptomelor autiste. În general, simptomele se schimba odata cu dezvoltarea si se pot îmbunatati considerabil. Un mic segment de indivizi manifesta o înrautatire în timp a comportamentului ritualistic-repetitiv.
În cele mai multe cazuri se considera ca autismul este o boala pe viata. În România se nasc în fiecare an circa 200.000 mii de copiii si aproximativ 2.000 de noi familii sunt lovite, mai devreme sau mai târziu de aceasta tragedie.
În multe cazuri lipsa de informatie este ceea ce doare cel mai tare, urmata de lipsa oricaror mijloace concrete pentru parinti de a-si ajuta proprii copii. Si atunci apare disperarea pentru ca se simt neputinciosi în fata sortii. Parintii trebuie sa se informeze, sa exerseze metodele de terapie si educare a copilului lor, pentru ca procesul socializarii sa fie facil si sa aiba succes.
Copiii autisti sunt copiii cu nevoi speciale, ale caror deprinderi, cunostinte si capacitati trebuie valorificate, pentru a obtine un grad maxim de functionalitate. La fiecare nivel: senzorial, motor, verbal.
În acest sens parintii trebuie educati, informati în ceea ce priveste natura acestui sindrom.
Dupa mai bine de 10 ani de lucru cu astfel de copii consider ca este foarte important de surprins atitudinea parintelui care are un copil diagnosticat cu autism, felui cum se mobilizeaza pentru a-si putea recupera copilul, pentru a putea comunica cu ei, pentru a putea sa-l integreze în societate.
Familia joaca un rol esential în formarea unei retele de suport a copilului autist.
Autismul este privit ca o retragere, o repliere în lumea interioara a subiectului prin refuzul contactului cu lumea sa exterioara. Sunt mari probleme de insertie sociala si educationala cu care se confrunta copiii autisti, dezvoltarea neuropsihica a copilului si a modelelor prin care aceasta comunica, si nu în ultimul rând rezonanta puternic negativa asupra vietii si dinamicii interioare a familiei autistului.
Educatorii si învatatorii trebuie sa aiba o experienta adecvata. în tratarea acestor copii care nu comunica verbal sau nonverbal si sa colaboreze permanent cu medicul si parintii. E vitala pentru o dezvoltare rezonabila a unui copil autist plasarea sa precoce într-un program educational intens si foarte bine structurat. Cel mai grav lucru pentru un copil intre 2 si 5 ani este sa fie "lasat în pace".
Un aspect extrem de important în viata acestor copii ramâne totusi implicarea lor în cadrul unor alte programe recuperative si dupa perioada copilariei, adica în adolescenta, si apoi la maturitate. Majoritatea ajung la vârsta maturitatii si pierd toate achizitiile dobândite în perioada copilariei. Întorsi acasa, în lipsa unor programe de recuperare pentru adultii autisti, parintii se rezuma sa persevereze doar în continuarea invatarii abilitatilor de autoservire. Se pierd astfel restul abilitatilor, care ar fi putut fi folosite poale chiar si în cadrul unei profesii. O profesie al carei principal reper este rutina ar putea fi potrivita pentru o persoana autista, în contextul în care aceasta persoana arata un interes fata de activitate, si este pregatita si învatata din copilarie pentru ea. Un program terapeutic eficient are la baza pregatirea copilului pentru adolescenta si maturitate, iar lipsa unei structuri terapeutice pentru adolescenti care sa continue programul început în copilarie face din abilitatile dobândite, învatate de catre specilisti pe durata copilariei sa devina inutile si sa se piarda, pe parcurs ramânând doar cele de baza, si anume abilitatile de autoservire.
Dupa studierea mai multor cazuri, o concluzie neasteptata a fost legala de felul în care copiii autisti percep timpul. Ei nu pot sa actioneze cronologic (temporar) în afara situatiilor bine structurate, este o mare problema sa-i faci sa-si generalizeze comportamentele deja achizitionate (invatate) si la/în situatii independente. Acesta este un alt aspect care face comunicarea sa fie deficitara, faptul ca nu realizeaza nimic, dincolo de aici si acum.
De asemenea, am observat ca în întregul proces de recuperare, care este extrem de anevoios si cure se întinde din pacate pe durata întregii vieti, rolul familiei este cel mai important, si implicarea aceasteia în cadrul programului recuperativ oferit de specialisti, stimulând comportamentele copilului pentru o mai buna relationare, sunt primordiale. Eficienta întregului program recuperativ depinde în cea mai mare parte de implicarea familiei si de constiinciozitatea cu care aceasta persevereaza cu copilul.
NOUTATI :
PROFESOR PSIHOLOG LOGOPED
Nicoleta Stanciu
Telefon: 0722 586 326
Informatii utile puteti gasi si pe blogul http://copiiautisti.blogspot.com